Ce sumă are de primit Ionuț Chirilă de la Academica Clinceni: „E de Dosarele X! Un proces mai complicat ca al lui OJ Simpson, peste cel de la Nurnberg”

Ce sumă are de primit Ionuț Chirilă de la Academica Clinceni: „E de Dosarele X! Un proces mai complicat ca al lui OJ Simpson, peste cel de la Nurnberg”
Ce sumă are de primit Ionuț Chirilă de la Academica Clinceni
  • Publicat:

Ionuț Chirilă se află în porces cu cei de la Academica Clinceni, fosta sa echipă, pentru a-și recupera restanțele financiare. Antrenorul de 56 de ani era plătit cu 6.000 de euro lunar.

Cazul nu e soluționat nici acum, deși au fost mai multe termene și amânări. Ionuț Chirilă a împrumutat clubul cu 12.500 de lei, deși inițial a anunțat că suma va ajunge la 700.000 de euro.

Chirilă dorește să primească tot salariul aferent înțelegerii cu Academica Clinceni. A preluat echipa la data de 21 septembrie 2021 și a antrenat nouă meciuri, bilanțul fiind de șase eșecuri și trei remize.

Ce sumă are de primit Ionuț Chirilă de la Academica Clinceni: „E de Dosarele X! Un proces mai complicat ca al lui OJ Simpson, peste cel de la Nurnberg”

Altfel, Ionuț Chirilă vrea să o antreneze pe Dinamo, dacă echipa retrogradează în Liga 2.

A mai pregătit echipa de tineret a lui Dinamo, Electromagnetica București, CSM Focșani, Jiul Petroșani, UTA, Concordia Chiajna, Poli Iași sau ASA Târgu Mureș.

„La un moment dat au venit niște băieți de la Craiova. Au spus că vor să preia clubul. După care am înțeles că în două săptămâni au renunțat. Am avut o discuție, mi-au spus că vor să numească antrenor și le-am spus că e problema lor. Eu am contract cu Academica Clinceni, care putea fi desfăcut unilateral.

Eu când merg la negocieri și le spun că în șase luni rezolv totul. Dacă nu respecți ce ai spus că faci, plătești. Am de recuperat suma care mi se cuvine (n.red. – 6.000 de euro pe lună). Dar nu cred că o voi primi, pentru că am un proces care e mai complicat decât cel de crimă al lui OJ Simpson din SUA. Sunt lucruri hilare.

Pe 23 decembrie depun avocații mei cererea de chemare în judecată pentru a-mi recupera banii. Este vorba de cei care mi se cuveneau și pe care i-am împrumutat. Termenul a fost pe 13 ianuarie, când s-a dat alt termen, 27 ianuarie. Atunci s-a dat alt termen, 8 februarie. Și tot așa, pe 17 februarie și, în final, pe 24 februarie. Și când toată lumea a respirat adânc că s-a terminat, s-a amânat pronunțarea pe 3 martie.

Pe 3 martie s-a amânat pe 10 martie, după aceea pe 15 și pe 22. Deci este peste procesul de la Nurnberg. Pe 22 s-a dat soluție. Dar, ca să urmeze un apel din partea vreunei părți trebuie să ai motivare. De trei săptămâni nu se dă motivarea”, a declarat Ionuț Chirilă la Realitatea Sportivă.

„Cumpăram eu vinul, ca să nu mai văd carafele alea!”

„Comisiile sunt independente, se presupune. Dar e mai mult decât strigător la cer. Este de Dosarele X. De pe 23 decembrie au trecut atâtea luni și nu am primit motivarea după cinci termene amânate și încă cinci pronunțări amânate. Asta e rușine națională. De ce să te mai mire ce se întâmplă în fotbalul românesc? Mai grav este că un antrenor cu experiența mea trebuie să ajungă la Clinceni.

Este ceva halucinant pentru mine. Nu am primit un euro. Eram luat la mișto că nu-i lăsam pe jucători să bea vin la carafă. Cumpăram eu vinul, ca să nu mai văd carafele alea. Chiar așa să te comporți și să fii atât de jos să tratezi un om care a venit să facă treabă serioasă acolo? Și să invoci la proces că de ce am venit cu avionul la Cluj, avionul fiind plătit de mine. Eu stau în Franța, familia mea se află acolo. Aveam în contract zece plecări cu avionul, dar clubul nu le-a plătit. În pauza competițională am fost plecat o zi și a doua zi, avionul întârziind, a fost singura dată când a existat un antrenament fără mine, dar cu preparatorul fizic. Dar era oricum de pregătire fizică.

Dacă nu aveam zborul întârziat, ajungeam la fix, pentru că aveam o mașină la aeroport ca să mă ducă la stadion”, a mai spus acesta.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×